26.07.2010

Ce ma motiveaza in viata ?

  Iata,  acum doua- trei zile, mi-am rasfoit prin caietele mele cu notite din clasa a XII - a si am descoperit un eseu pe care eu il scrisesem pt un concurs ...da, eseu chiar asa s-a numit "Ce ma motiveaza in viata ?"...

Ce mă motivează in viaţa?



Cunoaşte-te pe tine însuţi!” aceasta este deviza mea spre care mă orientez în viaţă.  

Motivaţia declanşează,orientează şi susţine energetic activitatea.
Gandinu-mă foarte bine şi întrebandu-mi sufletul ce mă motivează am ajuns la concluzia că există o persoană în această lume care mi-a dat o nuanţă de speranţă,optimism şi toleranţă.Aceasta este doamna profesoară de psihologie,o persoană care te încantă de la prima vedere.

Datorită faptului că avem multe în comun,în special dragostea şi înţelegerea sufletului omenesc;iubeşte atat de mult acestă meserie încat m-a molipsit şi pe mine de această dragoste.

Ador foarte mult meseria de consilier psihologic,îmi place să-i ascult pe ceilalţi,aşa cum procedeaza doamna profesoară mereu,aşa cum a facut dânsa cu mine,aşa şi eu la rândul meu mi-ar plăcea să-i ascult,să-i înteleg şi să-i sfătuiesc.

În cadrul programului şcolar “Voluntarii Anonimi” am avut ocazia de a experimenta viaţa unui asistent social.Împreuna cu alţi colegi am vizitat centrul de copii abandonaţi şi cu dezabilităţi.Totul acolo este trist dar noi cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să-I facem fericiţi,au fost încântaţi de prezenţa noastră şi s-au bucurat de jucăriile pe care noi le-am adus .

Mă bucur că în această lume m-ai există şi persoane cu suflet ,care se gândesc şi la nefericirea altora.Atât de frumos şi plăcut este să întrebi o persoană neajutorată “Ce mai faci?” sau “Cum te simţi,ai nevoie de ajutorul meu?”

Deobicei când vedem o persoană cu un handicap tendinţa multora dintre noi este să o privim cu alţi ochi,sau chiar cu nepăsare...dispreţ.

De ce nu am încerca şi o schimbare?De ce să nu le redăm tuturor speranţa.fericirea de a exista??Oare chiar atât de mult au greşit aceste fiinţe?

Orice lucru în această lume se întâmplă cu un anumit scop,nimic nu este întâmplător.Dumnezeu ne-a creat pe noi,oamenii pentru a trăi fericiţi şi împliniţi;indiferent de boala sau handicapul pe care-l avem trebuie să existe o sclipire pe chipul nostru.Iubind pe cei din jur vom fi fericiţi la rândul nostru.

Incercaţi să ajutaţi o persoană neajutorată şi veţi vedea bucuria acestuia...este atât de minunat să vezi pe chipul celorlalţi bucuria,mulţumirea...

Mă simt o norocoasă că am întâlnit-o pe doamna profesoară,de atâtea ori a ştiut să mă scoată din impas,din starea mea de extaz,de evadare ...vorbeşte atât de frumos despre viaţă,ştie aşa de bine să te sfătuiască...este o doamna profesoară plină de calitaţi,cred că fiica dânsei este cea mai fericită pentru că o are...de cele mai multe ori doamna profesoară ne tratează pe noi ca şi cum am fi nişte chiar copiii dâansi.

Ar fi frumos şi util dacă am prelua de la dânsa câteva calitaţi...probabil ştiam mult mai uşor să ieşim din impasuri.

Lumea în care trăim parcă este într-o plină transformare...de răutate-totul se datorează nouă.Cred că o schimbare n-ar strica şi cu voinţă toate se pot realiza;să sperăm şi să visăm,să prindem aripi contează mult.

Ar fi excelent dacă am lăsa răutatea deoparte şi să-i privim pe cei neajutoraţi cu ochii sufletului nostru nu cu ochii minţii.

A te cunoaşte pe tine însuţi,presupune a-ţi cunoaşte defectele şi a încerca să le repari şi chiar să le înlocuieşti cu multe calitaţi,prin calitaţi înţelegand aptitudinile care ne înclină sper o anumită destinaţie.
O destinaţie de care trebuie să profităm!!!






21.07.2010

Despre ruptura, suferinta, dezamagire...

      
                              Ruptura = Suferinta

         De ceva timp sunt in ruptura cu acea parte frumoasa din mine, viata mea se transforma, ca si cand as fi avut o caramida in tocul patofului...
        Nu mai am nevoie sa joc vreun rol, sunt eu si doar atat! Sunt, deci pe calea de a ma impaca cu mine insami, nu mai simt nevoia sa schimb realitatea , sa ma maschez, nu mi-e teama, sunt doar eu si atat si daca nu-ti place, ...ce paguba!!!

        Monologurile mele interioare au inceput sa se stopeze, chiar au incetat...acum sunt mai linsistita si nu mai am nevoie de dovedit. In concluzie, ruptura a devenit binefacatoare, si  primele rezultate sunt vizibile.
        De ce oare trebuie sa trecem prin atata suferinta, pentru a invata sa ne cunoastem mai bine???
        In ceea ce ma priveste , stiu ca toate rupturile mele au fost impregnate cu brutalitate, deseori au fost insotite de fraze de genu' "am mai discutat despre asta, nu mai are rost sa o luam de la capat, terminam totul si gata."
        Suferinta, remuscari, regrete, m-au bantuit mult timp, credeti-ma , pe masura ce inaintam in varsta si acumulam "experienta",  "valizele" rupturilor sunt din ce in ce mai grave.
        Instinctiv, asociem "ruptura" cu ideea de pierdere , de durere, cu lucrurile dure ale existentei , cu esecul. Ulterior, ne dam seama cat de mult schimbarile ne-au schimbat , paradoxal, suferinta ne vindeca, nu ma credeti, vorbesc prostii? nu, nu zic degeaba toate acestea.
         Toti trecem prin ea, de la prima rasuflare, pana la ultima, de la trezitul de dis de  dimineata din pat, pana la cea mai cumplita, pierderea  unei fiinte dragi.
          Orice ruptura ne ajuta sa ne mobilizam, ceea ce este viu in noi trebuie sa iasa la liman, ruptura ne ajuta sa ne definim diferentiindu-ne de ceilalti, sa devenim noi, Insine!!!
         Noi toti, dupa durere...trebuie sa renastem: adesea  fugim de expresii, "parasit, certat, abandonat, singur" , deoarece  aceste cuvinte semnifica esecul, chiar si atunci cand nu tu esti cel parasit, si iei initiativa o faci deseori ca si cand ai rupe o franghie uzata, spunand : " Am incercat sa rezolv situatia, dar, in zadar..." totusi , peste ani ne dam seama ca ceea ce am facut, nu mai pare atat de grav.
        Ne place sa ne comportam ca niste fiinte libere, dar ceva din noi ramane strans lipit de celalalt...
    Capacitatea de a te desparti de cineva, cineva este si cea care te ajuta sa te definesti...uneori, poate ca ai vrea sa abandonezi, insa... in timp ce cautam ce am ratat , ne putem intoarce in noi insine, deoarece aceasta este resursa principala pt a imbratisa viata pe care o avem in fata.
           Acum as zice : Numai Tu hotarasti!
Poti ruga pe cineva de exemplu s te asculte, vorbeste , explica-i ceea ce simti, a avea un ''ascultator" valoreaza mai mult , chiar si eu am avut unul si pe aceasta cale tin sa ii multumesc foarte mult  :D
             Vorbeste despre motivele pt care vrei sa te desparti si, pe de alta parte , pe cele care te indeamna sa nu le faci, in general, raspunsurile sunt la noi, noi detinem toate raspunsurile.
           Ti se pare ciudat, nu? dar, nu e asa cum crezi, acest procedeu nu tine de monologul interior, ci de faptul ca te exprimi, esti in relatie cu cineva,  cu o fiinta umana si ceva din tine iese la lumina, aceasta este si diferenta a-ti amintii un vis si a-l povesti, explicatia lui iti da intregul sens.
           Freud sustine ca " Inconstientul nu accepta se se lase descoperit decat in reatia cu cellalalt"

             Noi nu traim viata ca in basme, suntem  fiinte omenesti, care plang, se intristeaza, sufera, sangereaza...Sunt de parerea ca trecand prin tot mai multe rupturi, dureri, devii mai intelept, te cunsoti mai bine, esti un luptator.
         Intotdeauna lupta, pt a iesi din tunel! Unii reusesc, altii nu , numai ca  nu e suficient doar sa treci prin dezamagiri , rupturi, ci trebuie sa inveti , sa progresezi, sa ai vointa de a te lupta- aceasta cere multe eforturi, capacitatea de a indura suferinta, dar analizand ai sa intelegi cum ai ajuns unde ai ajuns din cauza lor.

           Experienta si Constientul te vor ajuta sa te maturizezi, sa... progresezi !!!