Eleva pentru o zi



Clasa mea :x

        Acum doua zile, am fost din nou eleva...ciudat?!
 cum adica eleva, cand tu esti deja studenta? ha, mai ai putin si termini si facultatea...nu!!!:(( eu, chair am fost eleva. Stai o clipa, ca-ti explic. Ascult!
      Deci, dupa cum spuneam, luni, 13. 09 impreuna cu cativa colegi din liceu, colegi de suflet, am mers la scoala, da!!! ;;) si ne-am aminit cat de frumoasa era viata de liceu, cat de frumoase erau recreatiile, cat de mult radeam, cat haz de necaz faceam, cat de, cat de, hai ca nu mai incep sa insir ca deja imi dau lacrimile.   
     Sa revenim la subiect, deci, am plecat in drum spre scoala, acolo ne astepta domnul diriginte, acelasi diriginte plin de viata, glumet, si parca mai tanar, nu stiu cum, dar omul acesta intinereste pe zi ce trece, ne-a primit atat de calduros, le-a explicat elevilor dumnealui cum am fost noi si cate am facut, cate nazbatii, dar si lucrui frumoase, bune care raman in minte frumos intiparite. Apropo, va amintiti de "Un Craciun Implint" ? oricum, nu detaliez, ssht. Apoi dupa aceste discutii, am povestit putin si despre  ceea ce noi facem, dupa cativa ani de la liceu...Offf, am avut asa de multe emotii cand am intrat in curtea liceului meu, care de ceva timp, nu mai este al meu, cand am urcat pe scari, pana la etajul doi, unde clasa noastra era, parca un fior a inceput sa ma cuprinda, sincer vorbesc am amintiri extrem de frumoase legate de acea perioada. Ceea ce mi-a lipsit de la acest "eveniment" au  fost colegii, imi pare rau ca nu am reusit sa ne mobilizam si sa fim mult mai multi, mi-ar fi placut sa ii revad pe toti, dar...nu s-a putut :( :(




Cea mai recenta poza

      Sa mai vorbim, dupa intrarea in liceu, vizitarea clasei, intalnirea cu dirigu, am resuit sa revedem si altii profi. Exemplu: profa de franceza, profu de religie " parintelul" , profu' de fizica, profa de sport, profa de filo' si nu in ultimul rand... :) doamna profesoara de psihologie, profa mea de suflet :X,  la care eu am tinut cel mai mult, atat de emotionanta a fost intalnirea, marturisesc o lacrima in coltul ochiului s-a strans ...doamna noastra cea simpatica "pune mana si invata ca n-ai sa stiiiiiiiiiii!!!!"  era destul de schimbata, parca tot mai frumoasa, mai cocheta; am vorbit  putin de facultate, de la facultate de,...off, eu nu mai pot, eu vreau la scoala!!! :(( vreau sa rad cu Raymond , vreau sa plecam in pauze dupa mancare, vreau sa mai organizam, un spectacol, vreau sa ma intalnesc  de dimineata la colt cu Silvie, cu Bogdi, cu Nico...nu stiu,dar deja scriind, gandurile ma cuprind, deja in mine este o avalansa  de...

             Nu mai scriu, pentru ca la ora asta eu eram la scoala, in banca mea, cu colega mea, in pauze cu "gasca" si... nu, sincer nu  mai pot!!! :(


Spectacol Un Craciun Implinit



Cutiuca mea cu amintiri ...:)

        Stiu ca suna cam demodat, dar eu chiar am o cutie cu amintiri. Nu mai stiu cand am "infiintat-o", dar stiu ca o pretuiesc foarte tare si ca o parte din viata mea se regaseste in ea .
    Cel mai vechi lucru e din…( mai bine nu spun anul ca ma face sa par prea “batrana”),  hai bine, va spun,   este din clasa a doua cand am fost intr-o excursie la munte...sssht,  nu e nimic deosebit, doar o poza cu locurile acelea.  Tin minte ca era toamna tarziu si nu am avut vreme prea buna,a fost mai mult innorat. Dar la un moment dat ne-am oprit la un popas sau ceva in genul asta sa mancam si am ramas impresionata de multimea frunzelor aramii. De fiecare data cand ma gandesc la culorile toamnei ma gandesc la acele frunze, la linistea din jur si parca aud sunetul pasilor prin frunze. Nu este una din cele mai placute senzatii sa « spulberi » cu picioarele mormanele de frunze intr-o zi de toamna tarzie?
     Sa vedem ce altceva mai avem aici. Caietul cu amintiri de la sfarstitul clasei a opta. Sa-l rasfoim un pic...
 toti colegii imi scriu cat de mult ma apreciaza, ce colega buna am fost, imi ureaza succes in continuare si imi spun ca nu ma vor uita niciodata! Probabil ca aceleasi lucruri le-am scris ei eu in caietele lor. Nu e ciudat ca acum ma intalnesc cu unii din acesti colegi si nici macar nu ne mai salutam ? Nu stiu de ce. Pur si simplu.     
     Cu unii din ei nu m-am mai salutat din acea vara, cand drumurile noastre s-au despartit. Minte de copii sau orgoliu de oameni mari ? Oricum eu imi amintesc cu drag de ei si de anii aceia. Asta-i viata !
      Ia sa vedem ce altceva mai avem aici. Scrisori, vederi, fotografii, bilete de tren, de la spectacole, felicitari,oracole, o poezie primita, invitatii la nunta, mesaje notate de la diversi amici, un martisor de la o persoana speciala, biletelele prin intermediul carora comunicam cu Ana, Mada, Dana...jurnalul meu si al Danei .
      Poate o sa radeti, dar am pastrat si ambalajul de la un cadou. Mai am si tranfafirii primiti de la majoratul meu, dar ambalajul e mai special pentru ca nu continutul a fost foarte important pentru mine, ci gestul.
     Si mai am si alte lucrusoare, fiecare cu povestea lui. Si in spatele fiecarei povesti se afla oameni, oameni dragi. De fapt, cutia mea nu este o simpla cutie cu niste obiecte, e un loc in care am pus cate putin din mine. Si din ceilalti. E o cutie cu dovezi de prietenie si amintiri despre iubiri trecute, iubiri pierdute, iubiri nemarturisite. Cert este, ca tin la cutia mea enorm si daca as ramane fara ea, cred ca as ramane si fara amintirea adolescentei mele, a tot !!!

Azi nu, dar azi, NU.

Este atat de ciudat sa te trezesti dimineata si sa te intrebi ce ai de facut. Te simti dezorientat si brusc in capul tau incepe sa se deruleze filmul cu tot ceea ce iti doresti sa faci. Asa ajungi in ipostaza in care stai pe marginea patului si te intrebi: oare ce este bine?ce trebuie sa fac?Ce trebuie sa evit? Te complici in mii de intrebari si nu reusesti sa dai nici macar un raspuns.

De unde a pornit totul?Ce se intampla cu tine?Iti spui: vreau sa fac x si y. Ba nu. TREBUIE sa le fac. Nu sunt doar niste placeri.

Te ridici din pat si iti faci micile tabieturi matinale. Parca nu esti tu. In exterior esti timid, dezorientat iar in interior explodezi de furia data de nestiinta ta. Incepi sa te miri cum de te abtii atat de tare? Cum reusesti sa tii in frau sentimentele interioare?

Tu stii ca poti. Tu stii ca vrei. Tu stii ca meriti dar drumul pana la a avea toate acele lucruri este atat de mare. Nu ii vezi capatul. Oare, faptul ca te complaci in situatia in care nu iei nici o masura, ar fi motivul?

Ai vrea sa vorbesti cu cineva despre asta dar nu ai cu cine. Toti cei din jur incep sa iti dea sfaturi peste sfaturi de "intelepti". Toti vorbesc generalist: "trebuie sa faci x si trebuie sa spui y si sa gandesti z" dar, daca ii intrebi: de ce sa faci acele lucruri?Cu ce te ajuta pe tine? Nu o sa primesti un raspuns clar. In plus, te-ai saturat de sfaturile idealiste. Asa se face ca preferi sa inchizi ochii si sa incerci sa te concentrezi singur asupra problemelor.
Cei din jurul tau te stiu ca o persoana puternica...si asa trebuie sa te stie si pe viitor. ..

Ce ma motiveaza in viata ?

  Iata,  acum doua- trei zile, mi-am rasfoit prin caietele mele cu notite din clasa a XII - a si am descoperit un eseu pe care eu il scrisesem pt un concurs ...da, eseu chiar asa s-a numit "Ce ma motiveaza in viata ?"...

Ce mă motivează in viaţa?

Cunoaşte-te pe tine însuţi!” aceasta este deviza mea spre care mă orientez în viaţă.  

Motivaţia declanşează,orientează şi susţine energetic activitatea.

Gandinu-mă foarte bine şi întrebandu-mi sufletul ce mă motivează am ajuns la concluzia că există o persoană în această lume care mi-a dat o nuanţă de speranţă,optimism şi toleranţă.Aceasta este doamna profesoară de psihologie,o persoană care te încantă de la prima vedere.

Datorită faptului că avem multe în comun,în special dragostea şi înţelegerea sufletului omenesc;iubeşte atat de mult acestă meserie încat m-a molipsit şi pe mine de această dragoste.

Ador foarte mult meseria de consilier psihologic,îmi place să-i ascult pe ceilalţi,aşa cum procedeaza doamna profesoară mereu,aşa cum a facut dânsa cu mine,aşa şi eu la rândul meu mi-ar plăcea să-i ascult,să-i înteleg şi să-i sfătuiesc.

În cadrul programului şcolar “Voluntarii Anonimi” am avut ocazia de a experimenta viaţa unui asistent social.Împreuna cu alţi colegi am vizitat centrul de copii abandonaţi şi cu dezabilităţi.Totul acolo este trist dar noi cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să-I facem fericiţi,au fost încântaţi de prezenţa noastră şi s-au bucurat de jucăriile pe care noi le-am adus .

Mă bucur că în această lume m-ai există şi persoane cu suflet ,care se gândesc şi la nefericirea altora.Atât de frumos şi plăcut este să întrebi o persoană neajutorată “Ce mai faci?” sau “Cum te simţi,ai nevoie de ajutorul meu?”

Deobicei când vedem o persoană cu un handicap tendinţa multora dintre noi este să o privim cu alţi ochi,sau chiar cu nepăsare...dispreţ.

De ce nu am încerca şi o schimbare?De ce să nu le redăm tuturor speranţa.fericirea de a exista??Oare chiar atât de mult au greşit aceste fiinţe?

Orice lucru în această lume se întâmplă cu un anumit scop,nimic nu este întâmplător.Dumnezeu ne-a creat pe noi,oamenii pentru a trăi fericiţi şi împliniţi;indiferent de boala sau handicapul pe care-l avem trebuie să existe o sclipire pe chipul nostru.Iubind pe cei din jur vom fi fericiţi la rândul nostru.

Incercaţi să ajutaţi o persoană neajutorată şi veţi vedea bucuria acestuia...este atât de minunat să vezi pe chipul celorlalţi bucuria,mulţumirea...

Mă simt o norocoasă că am întâlnit-o pe doamna profesoară,de atâtea ori a ştiut să mă scoată din impas,din starea mea de extaz,de evadare ...vorbeşte atât de frumos despre viaţă,ştie aşa de bine să te sfătuiască...este o doamna profesoară plină de calitaţi,cred că fiica dânsei este cea mai fericită pentru că o are...de cele mai multe ori doamna profesoară ne tratează pe noi ca şi cum am fi nişte chiar copiii dâansi.

Ar fi frumos şi util dacă am prelua de la dânsa câteva calitaţi...probabil ştiam mult mai uşor să ieşim din impasuri.

Lumea în care trăim parcă este într-o plină transformare...de răutate-totul se datorează nouă.Cred că o schimbare n-ar strica şi cu voinţă toate se pot realiza;să sperăm şi să visăm,să prindem aripi contează mult.

Ar fi excelent dacă am lăsa răutatea deoparte şi să-i privim pe cei neajutoraţi cu ochii sufletului nostru nu cu ochii minţii.

A te cunoaşte pe tine însuţi,presupune a-ţi cunoaşte defectele şi a încerca să le repari şi chiar să le înlocuieşti cu multe calitaţi,prin calitaţi înţelegand aptitudinile care ne înclină sper o anumită destinaţie.
O destinaţie de care trebuie să profităm!!!

Despre ruptura, suferinta, dezamagire...

      
                              Ruptura = Suferinta

         De ceva timp sunt in ruptura cu acea parte frumoasa din mine, viata mea se transforma, ca si cand as fi avut o caramida in tocul patofului...
        Nu mai am nevoie sa joc vreun rol, sunt eu si doar atat! Sunt, deci pe calea de a ma impaca cu mine insami, nu mai simt nevoia sa schimb realitatea , sa ma maschez, nu mi-e teama, sunt doar eu si atat si daca nu-ti place, ...ce paguba!!!

        Monologurile mele interioare au inceput sa se stopeze, chiar au incetat...acum sunt mai linsistita si nu mai am nevoie de dovedit. In concluzie, ruptura a devenit binefacatoare, si  primele rezultate sunt vizibile.
        De ce oare trebuie sa trecem prin atata suferinta, pentru a invata sa ne cunoastem mai bine???
        In ceea ce ma priveste , stiu ca toate rupturile mele au fost impregnate cu brutalitate, deseori au fost insotite de fraze de genu' "am mai discutat despre asta, nu mai are rost sa o luam de la capat, terminam totul si gata."
        Suferinta, remuscari, regrete, m-au bantuit mult timp, credeti-ma , pe masura ce inaintam in varsta si acumulam "experienta",  "valizele" rupturilor sunt din ce in ce mai grave.
        Instinctiv, asociem "ruptura" cu ideea de pierdere , de durere, cu lucrurile dure ale existentei , cu esecul. Ulterior, ne dam seama cat de mult schimbarile ne-au schimbat , paradoxal, suferinta ne vindeca, nu ma credeti, vorbesc prostii? nu, nu zic degeaba toate acestea.
         Toti trecem prin ea, de la prima rasuflare, pana la ultima, de la trezitul de dis de  dimineata din pat, pana la cea mai cumplita, pierderea  unei fiinte dragi.
          Orice ruptura ne ajuta sa ne mobilizam, ceea ce este viu in noi trebuie sa iasa la liman, ruptura ne ajuta sa ne definim diferentiindu-ne de ceilalti, sa devenim noi, Insine!!!
         Noi toti, dupa durere...trebuie sa renastem: adesea  fugim de expresii, "parasit, certat, abandonat, singur" , deoarece  aceste cuvinte semnifica esecul, chiar si atunci cand nu tu esti cel parasit, si iei initiativa o faci deseori ca si cand ai rupe o franghie uzata, spunand : " Am incercat sa rezolv situatia, dar, in zadar..." totusi , peste ani ne dam seama ca ceea ce am facut, nu mai pare atat de grav.
        Ne place sa ne comportam ca niste fiinte libere, dar ceva din noi ramane strans lipit de celalalt...
    Capacitatea de a te desparti de cineva, cineva este si cea care te ajuta sa te definesti...uneori, poate ca ai vrea sa abandonezi, insa... in timp ce cautam ce am ratat , ne putem intoarce in noi insine, deoarece aceasta este resursa principala pt a imbratisa viata pe care o avem in fata.
           Acum as zice : Numai Tu hotarasti!
Poti ruga pe cineva de exemplu s te asculte, vorbeste , explica-i ceea ce simti, a avea un ''ascultator" valoreaza mai mult , chiar si eu am avut unul si pe aceasta cale tin sa ii multumesc foarte mult  :D
             Vorbeste despre motivele pt care vrei sa te desparti si, pe de alta parte , pe cele care te indeamna sa nu le faci, in general, raspunsurile sunt la noi, noi detinem toate raspunsurile.
           Ti se pare ciudat, nu? dar, nu e asa cum crezi, acest procedeu nu tine de monologul interior, ci de faptul ca te exprimi, esti in relatie cu cineva,  cu o fiinta umana si ceva din tine iese la lumina, aceasta este si diferenta a-ti amintii un vis si a-l povesti, explicatia lui iti da intregul sens.
           Freud sustine ca " Inconstientul nu accepta se se lase descoperit decat in reatia cu cellalalt"

             Noi nu traim viata ca in basme, suntem  fiinte omenesti, care plang, se intristeaza, sufera, sangereaza...Sunt de parerea ca trecand prin tot mai multe rupturi, dureri, devii mai intelept, te cunsoti mai bine, esti un luptator.

         Intotdeauna lupta, pt a iesi din tunel! Unii reusesc, altii nu , numai ca  nu e suficient doar sa treci prin dezamagiri , rupturi, ci trebuie sa inveti , sa progresezi, sa ai vointa de a te lupta- aceasta cere multe eforturi, capacitatea de a indura suferinta, dar analizand ai sa intelegi cum ai ajuns unde ai ajuns din cauza lor.

           Experienta si Constientul te vor ajuta sa te maturizezi, sa... progresezi !!!

Trenurile...

                                                Trenurile...


"Toata viata m-am uitat la trenurile care vin si pleaca din gara. Accelerete, personaluri, tren rapid, cine le mai deosebeste? Si totusi niciodata n-am indraznit sa urc. Pareau fie prea luxoase, fie prea saracacioase pentru mine. Nu-mi gasesc locul in lumea asta plina de trenuri. Probabil nici n-am sa recunosc trenul albastru, cand va opri in gara, daca nu cumva a trecut. O sa cred ca e un tren ca oricare altul, intre miile de trenuri ale lumii. Desi trenul ala e doar al meu, va pleca complet gol din statie, sau poate va urca un alt pasager, care nici el nu si-a recunoscut trenul lui albastru, dar cui ii mai pasa? E un lucru frecvent sa incurci trenurile in gara. E mult mai simplu sa stai sa le privesti; mai ales vara, stai intins pe iarba, asculti greierii si din cand in cand arunci o privire la trenuri. Unele sunt mai noi, vopsite cu grija, cu rotile frumos nichelate, altele sunt pline de praf, le simti grele, stabile, parca rasufla greu trenuri vechi, marfa de calitate, dar aspectul le strica toata frumusetea lor de otel forjat... Unele sunt sprintene, fluiera smechereste, te imbie, te cheama, altele tipa doar neauzite de nimeni. Cel mai frumos si mai mandru tren, insa, e trenul deraiat, cautator de alte spatii... Trenul meu si-a gasit si calatorul si gara, cand te-am zarit pentru prima data undeva, pe iarba de langa calea ferate. Mi-e teama insa… sa nu raman in gara." Octavian Paler.

:X Din nou fericita

:x 

Cata fericire... Cata implinire... Ce stare de bine...Cata liniste sufleteasca...Cata iubire... Cata dragoste... Cata dorinta...Cat mi-am dorit... Cat m-am chinuit.. Cate am realizat in timpul acesta... Cate vom realiza impreuna.. Cate zile insorite ne asteapta... Cata fericire impartita impreuna vom retai...Si cate si mai cate!!!!!!!! Suntem doi din nou!!! Inimile noastre si-au gasit linistea din nou...Dupa atata  chin... Dupa atata suferinta... Dupa atatea lacrimi...  Dupa atatea sperante ce le ascundeam in inima mea ... Dupa atata nopti in care ma zbateam singura in patul ala rece... Si dupa atatea momente in care simteam ca inima mi-e rupta in mii de bucatzi.....

EU IN SFARSIT SUNT COMPLETA!!!

Iubirea adevarata chiar exista oameni buni. Si poate infrunta cele mai grele ostacole... O inima poate ierta cele mai aspre pacate a celui pentru care ea bate .... Iar ochii care nu se vad nu se uita!!! Si stele care cad NU pier!!!! Iar fericirea e ceva ce exista!! Nu e o iluzie!! Timpul le rezolva intotdeauna pe toate!  Anumite iubiri nu mor orice ar fi.... si pe lumea asta exista intotdeauna persoane care sunt sortite unele pentru altele.. indiferent la ce varsta se gasesc...Iar atunci cand se gasesc sunt de nedespartit pentru totdeauna...

Ma bucur ca te-am gasit acum 2 ani iubirea mea, ma bucur ca te-ai intors la mine... ma bucur ca te-am iertat.. ma bucur ca m-ai iertat si ma bucur pentru ca existi... si pentru ca exist.... si pentru tottttttttt!!!!!!!!!!!!! TE IUBESC!!!!